Showing posts with label article. Show all posts
Showing posts with label article. Show all posts

Wednesday, April 6, 2011

Duminica asta suntem Absolutely Boho Aiurea !


Aviz aiuritelor,


Duminica aceasta, care pica in insorita zi de 10 Aprilie, avem neastamparata placere de a va invita la targul de fashion&vintage “Be Boho, Be Fabulous” by Absolutely Fabulous, eveniment pus la cale, cu foarte mult entuziasm, de catre Diana Enciu si Alina Tanasa, locatia fiind boema Villa Rodizio.

Atelier A!urea nici nu concepe sa lipseasca de la un eveniment ca acesta, motiv pentru care ne-am pregatit serios si ne-am facut temele din timp, spre a veni in intampinarea voastra cu multe tinute Boho Aiurea Style.

O parte din tinutele noastre boho le-am ilustrat in shootingul nostru - Boho|Aiurea, iar pe restul va asteptam sa le descoperiti personal la targ :)












Ce inseamna Boho in viziunea Aiurea !?


In primul rand cand A!urea se gandeste la boho deja isi inchipuie o explozie de culoare, imprimeuri, combinatii iesite din tipar, toate spre a te teleporta intr-un univers nonconformist, asa cum este si Universul Aiurea :)

Nonsalant boho “fura” ce ne place mai mult din indie, hippie, afro, ethno si le aduce laolalta spre a creea tinute pline de personalitate, pe care totusi le purtam cu o naturalete iesita din comun.













Cu ce surprize va asteptam la acest targ !?


Pentru ca deja am avut un proiect axat pe street look cu revista Glamour Paris, unde am fost sustinute de catre fetele de la AbFab, ne-am gandit sa mergem mai departe cu aceasta colaborare si pentru targul “Be Boho, Be fabulous”.

Si ar trebui sa incepem prin a spune ca vom avea “antenele” bine arcuite pentru a descoperi cele mai interesante tinute boho, pe care le vom tinti cu ochiul aiurit si captura pe aparatul nostru foto, urmand ulterior ca pozele voastre sa fie publicate atat pe pagina noastra de facebook, cat si pe blog.

Rasplata pentru curajul si placerea de a fi cu adevarat boho, catre toate domnitele fotografiate de catre noi (ale caror poze vor fi impartasite pe paginile oficiale ale Atelierului A!urea) este metamorfozarea pozelor in vouchere cadou, cu 50% reducere la toate produsele aiurite, timp de 15 zile din momentul publicarii fotografiilor voastre :)

Asa ca tot ce trebuie sa faceti este sa fiti boho la AbFab pe 10 Aprilie si sa inspectati pozele aiurea, pentru a va regasi in ele.


Va asteptam in coltul A!urea impreuna cu Veronica Biliboc (cea care a creat coloratele benzi si fustele tu-tu special pentru A!urea Boho shooting), sa ne facem de cap duminica asta, intr-o atmosfera nonconformista, dar boema, asigurata de Absolutely Fabulous :)



Cand !? Duminica, 10 Aprilie, incepand cu orele 11 si finalizand cu ora 7 seara.

Unde !? La Villa Rodizio, domiciliata pe Str. I.L. Caragiale nr 32 (langa Gradina Icoanei)

De ce !? Pentru ca si tu iti doresti sa-ti petreci o duminica atipica, inconjurata de contraste ispititoare si un mix de culturi laolalta.

Wednesday, March 23, 2011

Un nou proiect A!UREA cu aroma frantuzita

Well girls,

Pe final de martie, echipa Aiurea are onorata placere de a va prezenta proiectul "Street Looks à Bucarest", ce ne maguleste pe noi toate, ca “fetite dulci de Bucuresti” ce suntem :)

Proiectul a luat nastere la propunerea simpaticului Antoine Calvino, jurnalist francez al revistelor Glamour Paris si Grazia, intampinat cu mult entuziasm de catre a noastra “aiurita” Cristina Ivan, cea care s-a ocupat de capturarea imaginilor de efect a celor mai interesante outfituri, purtate cu o atitudine pe masura de tinerele nonconformiste bucurestene.



Dorim sa ii multumim lui Antoine pentru increderea acordata, de a se lasa pe mana unor aiurite, spre a impartasii o imagine tres chic cititoarelor parizience in ceea ce priveste cochetele noastre fete de pe promenada Micului Paris :)



Revenind la motivul principal al vizitei lui Antoine la Bucuresti, trebuie sa va marturisim ca am fost magulite de imaginea pe care Antoine a incropit-o despre Bucuresti in articolul sau “Nopti de neuitat”. Ideea articolului a pornit de la dorinta de a-si motiva parizienii sa ne viziteze capitala prin posibilitatile multiple de a-si petrece un weekend de noapti albe cu adevarat ispititor.

Atelier Aiurea a fost ales ca oprirea numarul 1 de pe itinerariul savarsit de el, ca fiind locul unde iti incepi voiajul turistic.

“1. Inainte de toate vizitati “boutique-ul”Atelier Aiurea

Inainte de a va incepe serata, ne putem imbogati garderoba la Atelier Aiurea. Cristina a adunat in acest boutique creatiile mai multor designeri romani talentati, dar si o multime de obiecte vintage cu care le asorteaza intr-o maniera aparte. Piesa noastra favorita? O rochie neagra Gianfranco Ferre din anii 80’ accesorizata cu un jabou princiar fuschia cu dungi, epoleti romani imbracati in pene si o palarie fantezista impodobita cu o floare din hartie si o panglica de tulle neagra.”


Sursa Grazia Magazine, Paris (editat in 160 000 exemplare/saptamana)





Recomandarile noastre melodioase pentru a va insoti randurile de mai sus sunt:

Edith Piaf - La Vie En Rose

Cristian Vasile: Iubesc femeia, Zaraza, Aprinde o tigare...

Stim ca nu se intampla prea des sa citim in presa straina impresii placute despre Micul nostru Paris si atunci cand totusi se intampla, nu ne ramane decat sa zambim cald si sa ne gandim “ Uite ca se poate! ”.

Noi asa ne-am spus dupa ce l-am intalnit pe Antoine cu care ne-am imprietenit cat am clipit si cu care ne-am petrecut un weekend plin, colorat si vesel! Cateva imagini din periplul nostru urban puteti vedea mai jos :)



















© Antoine Calvino

Cat despre fashionistele noastre dragi, dorim sa le felicitam pentru originalitatea, zambetul si atitudinea cu care isi poarta tinutele tres coco!

Toate tinutele fetelor se regasesc spotted la un simplu click aici.